În România, dacă învățăm în mediul urban, sunt șanse mari să învățăm încă din liceu cum să ne facem CV-ul pentru a aplica la job-uri. În facultate, participăm chiar și la training-uri sau la workshop-uri prin intermediul cărora vrem să aflăm tehnici pentru a realiza un CV cât mai aproape de perfecțiune, pentru ca atunci când aplicăm pentru un job să ne fie mult mai ușor să trecem de prima etapă de selecție, aceea a CV-urilor.
Când am venit în America, după primele săptămâni m-am gandit că mi-ar fi folositor un second job (câțiva bănuți în plus nu strică nimănui). 🙂
Prin urmare, mi-am pus pe foaie experiența în muncă urmând toate tehnicile de redactare a CV-urilor pe care le știu.
Îmi printez CV-ul și merg să aplic. Intru să vorbesc cu primul angajator. Îmi zice că e super că îmi doresc să mă angajez și că am două posibilități prin care să aplic. Una ar fi să intru pe website și să completez formularul existent acolo, a doua ar fi să completez formularul direct acolo, urmând să mă contacteze ei pentru un interviu. Ok. Cer formularul și încep să îl completez. Bineînteles că scot și CV-ul, moment în care angajatorul rămâne uimit.
– Ai venit cu CV-ul pregătit?
– Da, eu așa sunt obișnuită. În România așa putem aplica la job-uri.
– Aici e diferit. Completezi un formular oriunde mergi să te angajezi. E mult mai ușor pentru noi să facem selecția, deoarece fiind un format practicat doar de noi, e ușor să identificăm informațiile prioritare și să ne facem o idee despre candidat.
– Noi, în România, încercăm să facem din CV-ul nostru o prezentare profesională cu amprente personale.
– E important că vă puteți prezenta și așa. Calitățile personale sunt printre cele mai importante pentru angajator. Ele trebuie să fie în concordanță cu valorile firmei.

Ambele variante sunt perfecte. Totul depinde de ceea ce ai nevoie să primești de la candidatul respectiv. Eu zic că pentru companiile ce au un flux mare de personal, e chiar folositoare această metodă pentru că îi permite angajatorului să își facă o imagine despre skill-urile candidatului. Pe de altă parte, CV-ul nostru, îți permite să te diferențiezi printre ceilalți candidați cu o experiență asemănătoare prin nota personală. Varianta CV-ului mi se pare cu atât mai importantă cu cât vrei un job la o anumită companie în care să ai posibilitatea să crești și să îți dezvolți cariera.

Trecând de etapa de selecție și de primul interviu, există câteva companii care îți verificaă background-ul. Înainte de a semna contractul, aceste companii verifică informațiile disponibile de la fostele locuri de muncă, dar și situația legală.
Știm cu toții cât de mult poate influența piața muncii munca la negru în România, gândiți-vă cum ar fi într-un stat în care doar orasul principal concentrează cu suburbiile aproape același număr de locuitori ca și țara noastră.
Mai sunt câteva teste medicale pe care le faci și alte câteva întâlniri cu directori de departamente sau manageri și gata, poți fi angajat.

Indiferent de ce formă a CV-ului vorbim, punctul cel mai important este experiența. Voluntariatul și experiența în muncă sunt cele mai importante, mai ales când vreți să vă angajați pentru prima dată.

Și despre competențe și aptitudini? Într-un alt episod : )

Trackback URL: http://estedreptulmeu.ro/formular-de-angajare/trackback/

Leave reply:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *